Nu te gandi ca biroul
tau, biroul din cladirea in care lucrezi este singurul loc din lume in care
reusesti sa faci totul. Nu te gandi ca au fost unele zile de weekend in care
veneai la birou si lucrai singura, doar pentru ca un proiect sa fie gata la timp,
nu te gandi ca de multe ori ti-ai luat fisiere pe care sa le lucrezi de acasa.
Nu te lasa obsedata de gandul ca nu vei mai beneficia de o asigurare de
sanatate care sa iti ofere acces la o gama mare de servicii medicale; acesta nu
este genul de problema in jurul careia sa graviteze luarea unei decizii mari in
viata ta.
Nu te gandi la colegul
tau de la serviciu, care a avut un soc atunci cand i-ai dat vestea ca vei
pleca. In mod categoric nu trebuie sa te gandesti la modul in care el va trebui
sa faca ceea ce facea de obicei, plus ceea ce faceai tu, plus toate sarcinile
suplimentare pe care le duceati impreuna la bun sfarsit, de cand un alt coleg a
parasit biroul. Nu te gandi la nimic care ar putea sa te faca sa te simti
vinovata, pentru ca altfel nu vei putea reusi sa parasesti acel birou.
Nu face greseala de a
gandi ca toate proiectele discutate in cadrul meeting-urilor pareau distractive
si antrenante. Tu stii foarte bine ca nu mai e demult asa. Stii foarte bine ca
vor fi o mare durere de cap si ca orice incercare de a face sa fie bine se va
sfarsi in van, ca ai fost de multe ori calcata in picioare si ca acest lucru nu
va inceta sa se intample. Stii asta pentru ca ai mai jucat acest joc inainte,
de o mie de ori, sau cel putin de o suta de ori.
Nu te gandi la cat de
mult esti legata de acel birou si de acel colectiv, nu te gandi ca de multe ori
tu erai mana dreapta. Vor fi alte persoane care sa fie transformate in roboti,
alte moduri in care sa fie indeplinite sarcinile pe care tu le aveai, alti
oameni usor de manipulat.
Opreste-te din a te mai
referi la tine si compania la care lucrezi ca “noi”. Nu se poate forma un “noi”
cu o entitate care exista doar pe hartie. Datorezi onestitate numai
persoanelor, colegilor cu care ai lucrat acolo, nu si unei societati cu
raspundere limitata. Opreste-te din a te mai gandi la astfel de lucruri care nu
pot face altceva decat sa te deprime si mai mult.
Fa curat pe biroul tau,
incetul cu incetul. Lasa loc de negare pentru ceea ce faci. Uita-te peste
posterele, pozele, vederile din vacanta pe care le aveai lipite pe tabla de
lucru din fata calculatorului, obiecte pe care le-ai primit de la colegii tai
in tot timpul cat ai lucrat acolo. Iti vei da seama ca multe dintre ele nu au
nicio semnificatie pentru tine si ca nici nu iti va pasa deloc daca le lasi
acolo. Spune-ti cu fermitate ca, indiferent de cat de mult timp a trecut in
acesti ani, nu exista nimic care sa te mai lege de acest loc. Arunca tot ceea
ce nu este util sau consideri ca nu este frumos, si apoi arunca toate celelalte
lucruri “utile”, de asemenea. Probabil ca vor fi o multime de agrafe de birou
spre care sa te indrepti.
Gandeste-te ca oamenii
care castiga mai mult de 15.000 de euro anual, reprezinta doar 1% din
personalul cu salarii mari la nivel national. Ai cheltuit foarte mult in ultima
luna, mai mult decat castiga o familie cu venituri medii din Madagascar.
Recunoaste ca ai avut un stil de viata privilegiat si ca nu a fost deloc bine
asa. Promite sa pui bani deoparte in fiecare luna atunci cand vei completa un
nou formular de salarizare.
Pentru a-ti putea
mentine o pozitie inalta in ierarhia nationala trebuie sa cauti bine printre
anunturile de angajare de pe Internet, poate ca ar putea dura si pana la 4 ore
pe zi, dar stii ca nu are rost sa mai continui sa mai vii la job-ul actual.
Rezista tentatiei de a
imparti in stanga si in dreapta cele mai bune consumabile pe care le adunasei
pe biroul tau inainte ca stirea plecarii tale sa fie una oficiala, colegii
si-ar putea face griji pentru tine.
Scrie-ti cererea de
demisie. Probabil ca degetele tale tremura usor pe tastatura. (Un sentiment de
anxietate sau unul de extaz? E greu de spus.) Am demisionat din pozitia
mea de …….. la data de …./…./…… . Boom. Aici vine semnatura ta. Singurul lucru
de care ai nevoie. Repeta in fata oglinzii speech-ul pe care il ai de spus in
fata managerului atunci cand ii vei inmana cerere de demisie. In modul acesta
vei reusi sa acoperi acel tremur usor al vocii, acele cercuri intunecate de sub
ochi care te-ar putea da de gol.
Imbraca un costum nou,
niste haine office, la moda. Adauga un element surprinzator – niste ochelari
hipsteresti sau o esarfa violet – si o geanta din piele care sa intareasca
aceasta imagine. Vei merge singura de-a lungul biroului, fara ca nimeni sa stie
ceva despre ceea ce ai de gand sa faci. In ultima zi de lucru probabil ca nu
vei face nimic, vei sta la biroul curat, in fata calculatorului, cu un caiet
gol aproape de bratul tau. Iti vei lua obisnuita pauza de pranz si vei urma cursul
normal al unei zile de lucru, intr-o maniera concisa si ambitioasa, o atitudine
care ii va determina pe altii sa isi ia notite. Tu vei pretinde ca iti citesti
email-urile de pe telefon in timp ce vei cauta pe Facebook despre viitoarele
evenimente la care sa participi.
Tu nu vei fi acea
persoana care (toata lumea stie) plange in toaleta femeilor; totul a ramas in
spate acum.
Vei petrece opt ore
fara sa mai stai pe Twitter sau Facebook – vor putea trece noua, zece.. cate
vrei.. lumea e a ta acum. Iti vei gasi un job nou care sa mentina limitele
profesionale adecvate, dar nu inseamna ca vei fi singura atunci cand vei lua
pranzul. Vei continua sa ai o viata sociala care nu este alcatuita in principal
despre discutii si neajunsuri cu privire la locul de munca. Rujul tau va dura
toata ziua. Vor mai exista oameni singuri in noul birou si unii vor crede ca
esti amuzanta si ca ai sani frumosi. Poate ca acest nou birou va fi locul unde
toti baietii frumosi s-au ascuns.
Acum, respira profund..
Mergi la seful tau si intreaba-l daca poate sa iti acorde un minut.
Reciteste-ti cererea de demisie si bea o gura de cafea sau de apa din cana pe
care oricum o vei arunca maine. O usa se inchide in acest moment, dar alta este
pe cale sa se deschida, si apoi alta, si alta, si alta. Oricine poate intra si
iesi pe aceste usi. Tine minte asta.
It always seems
impossible until is done – Nelson Mandela
